E vacanţă, e mult timp liber, e plictiseală. Da, e şi plictiseală câteodată.Aşa că timpul trebuie umplut cu ceva.La mine acel ceva e Vplay de multe ori şi de aceea în fiecare vară mai adaug câteva seriale la lista destul de lungă pe care o am.Şi dacă tot n-aveam idei despre ce să mai postez , mă gândeam să fac o mică prezentare a câtorva dintre serialele mele preferate.

Grey’s Anatomy

Rămâne serialul meu de suflet, orice ar fi.Îmi place amestecul de „dramă” şi diferite intervenţii medicale şi faptul că devine din ce în ce mai interesant cu fiecare episod şi nu e monoton chiar dacă are deja 7 sezoane. 


 

Gossip Girl 

E serialul pe care îl urmăresc majoritatea fetelor de vârsta mea.E tipic american şi prezintă „the scandalous lives of Manhattans elite”, cum spune vocea de de pe fundalul fiecărui început de episod.Transmite mesajul ” banii nu aduc fericirea”, dar îţi dă o senzaţie că viaţa lor chiar dacă e atât de plină de răutate şi minciuni e ceva fabulos.

 

 

Skins

Serial englezesc, m-a cucerit deoarece are acel ceva diferit de cele americane.Îmi place ideea că odată la două sezoane se schimbă personajele, chiar dacă poveştile lor sunt asemănătoare.Specificul lui e că după ce vezi câteva episoade îţi doreşti să fi fost englez. :))

 

 

Desperate Housewives

Îmbină drama cu situaţiile amuzante şi tocmai de aceea îmi place în mod deosebit. prezintă cum câteva casnice fac faţă diferitelor sitatuaţii care le pun în pericol familia.

 

 

 

The Borgias

Serial istoric, e ceva gen The Tudors, dar parcă mai captivant, cel puţin pentru mine. Sunt lucruri care m-au şocat, de exemplu faptul că papa are o amantă sau că fiul său, cardinal, era un fel de asasin .:))

 

 

 

Misfits

Tot un serial englezesc, l-am descoperit după Skins. Mi s-a părut o prostie la început, dar a început să-mi placă după câteva episoade, când situaţia personajelor a devenit una serioasă. xD

 

 

 

The vampire diaries

Gen Twilight, probabil şi de aceea a avut aşa un succes.Veşnica poveste cu binele luptând împotriva răului, un serial uşor, bun pentru a te relaxa după o zi plină la şcoală.

 

 

 

Modern Family

Să-l descriu în două cuvine : Foarte amuzant.Are episoade scurte, de 20 de minute şi prezintă viaţa de zi cu zi a câtorva familii ciudate : un cuplu de homosexuali care a adoptat o fetiţă, un bărbat recăsătorit cu o femeie mai tânără şi familia cu trei copii şi un soţ mai copilăros decât cei trei la un loc.

 

 

House MD

Ironia lui Dr. House(Hugh Laurie) face tot serialul, împreună cu abordarea neobişnuită a unor cazuri medicale nemaivăzute până acum.

Cam acestea ar fi serialele pe care le urmăresc episod de episod :D. Dar despre voi? Ce seriale vă plac? Chiar sunt curioasă xD…

Anunțuri