Pentru că toatăăăăăă vacanţa asta am stat în pat datorită minunatei răceli culeasă chiar înainte de vacanţă am avut muuuuult timp să stau călare pe pc şi uite aşa am ajuns de dimineaţa până seara să mă uit la diferite seriale, filme, etc.
Plictisită am dat peste The Vampire Diaries, serial cică.Genul de serial după care sunt înnebunite toate fetele de vârsta mea.Bineeeee,nu pot să zic că mie nu îmi place, că altfel n-aş fi văzut un sezon jumate în juma de săptămână, nu?:]]
Pentru necunoscători, acţiunea e ceva de genu : Unu vampir pe nume Stefan se întoarce în oraşul natal să trăiască o viaţă normală de licean(zice el :-@, chiar dacă era vampir).Se îndrăgosteşte de una Elena, frumuseţea liceului şi urmează o super-poveste de dragoste între ei. Între timp, fratele malefic al lui Stefan, Damon se întoarce sa-i facă viaţa un iad la frate-su’.Partea interesantă e când maleficul de Damon devine din rău bun, nu mai omoară oameni şi se îndrăgosteşte de bleaga de Elena. ;x =]]
Aaaașa și pe lângă asta am început să citesc cărțile după care e făcut serialul, da’ nu prea seamănă cu serialul.De exemplu, în carte Elena are o soră,nu un frate ca în serial și Caroline nu îi este prietenă ci dușman ;|.Aiurea.

Feb 05, 2011 @ 18:54:48
incearca si The big bang theory :X ,dupa mine ii un serial super .
PS: si pe mine m-a prin raceala ,dar la sfarsitul vacantei :))
Feb 05, 2011 @ 21:16:04
am auzit de big bang theory dar n-am avut curiozitatea pana acum sa incerc…
o sa ma uit cand o sa am iarasi asa mult timp de pierdut :))
Feb 05, 2011 @ 18:55:53
Da, cateva colege de-ale mele sunt si ele innebunite dupa Vampire Diaries. Cum pe mine nu m-a prins Twilight, m-am gandit ca nici asta nu va reusi, asa ca nu m-am apucat de serial.
In schimb ador Gossip Girl :X In fiecare saptamana astept cu nerabdare urmatorul episod.
Si pe mine m-a luat raceala, dar nu inainte de vacanta, ci acum la sfarsitul ei :|
Feb 05, 2011 @ 21:18:43
doamne in vacanta asta toata lumea a fost bolnava :]]
apropo de Twilight pe mine la inceput m-a prins..mi-am si cumparat primele 2 carti …vcazusem primul film de vreo 7 ori..nu ma mai saturam..dar la un moment dat nu stiu ce am patit da mi s-a parut a fi o porcarie :]] si nici macar acuma nu am vazut al 3lea film=]]
btw, si mie imi place Gossip Girl :X
Feb 05, 2011 @ 21:23:30
Si eu tot numai primele 2 carti le-am citit, una cumparata, una imprumutata, iar al treilea film nici eu nu l-am vazut inca. Filmele nu m-au prea incantat din start. Asa povestea nu e rea, dar nu o suport pe Kristen Stewart =))
Feb 06, 2011 @ 09:43:59
draguta tipa… din imagine:)) numai ca nu ma pasioneaza filmele de genu:(
Feb 06, 2011 @ 13:13:05
m-am prins :))
nu te pasioneaza “telenovelele” astea =))
Feb 06, 2011 @ 13:45:14
pe de alta parte imi plac serialele alea coreene de pe TVR:)))
Feb 06, 2011 @ 13:57:07
:)))
nu m-am mai uitat demuuuuuuult pe TVR :| :))
Ian 17, 2012 @ 18:20:09
vapshe filmu rupe e ft ft interesant mai ales sezonul 3